“Nu sunt in stare sa fac asta vreodata. Sau poate o sa imi ia ani de zile sa invat.”
Intre timp el isi derula actul terapeutic cu miscari de maestru.
Era ca un adevarat ninja care calcula perfect fiecare miscare intr-o naturalete perfecta.
Eu participam in grupul de formare care incerca sa invete aceasta arta.
Ii sorbeam fiecare cuvant, fiecare replica, voiam sa fiu ca el, dar
mi se parea imposibil.
La fiecare replica imi imaginam cu un pas inainte ce as fi zis eu in situatia respectiva.
Ma imaginam deja in locul lui si mi se parea ca nu voi reusi curand.
Ma aflam in fata unui munte fara harta si fara busola, iar el ne arata drumul.
Am inceput sa ma gandesc la toti muntii pe care i-am mai urcat in trecut.
Toate inceputurile sunt extrem de dificile.
Ai doar un scop in minte si drumul pana acolo e foarte vag.
Parca esti prins intr-o noapte cu ceata intr-o padure din care ai vrea sa iesi si bajbai.
Mai faci un pas, perspectiva se schimba, mai faci unul poate iti dai seama ca ai mers pe aleea gresita.
Te intorci inapoi si pornesti din nou catre iesire.
De fiecare data cand am invatat ceva nou a existat aceasta teama, aceasta anxietate a cunoasterii.
“Nu sunt suficient de bun”, “Trebuie sa mai invat”, “Cine sunt eu sa fac asta?”
Astfel am mereu tentatia sa ma cufund in subiecte pe care sa le vad din toate perspectivele.
De fapt succesul e la un pas distanta…
Sa revenim la povestea mea…
Dupa o vreme a venit randul simularilor.
“Joaca de-a terapeutul” cum imi placea mie sa-i spun.
Rand pe rand i-am luat locul, ghidand fiecare grupul asa cum am stiut.
A venit randul meu.
In momentul in care am ajuns sa fac asta, perspectiva s-a schimbat.
De ce?
De acum nu mai erau ideile cuiva cu care sa compar, ci ideile si actiunile mele.
Deodata totul a inceput sa curga lin.
Am captatat incredere si am inteles ceea ce uitasem pana atunci:
Actiunea in directia obiectivelor iti aduce o cunoastere noua, mult mai valoroasa decat orice teorie.
Orice lectie invatata este egala cu zero daca nu incerci sa o pui in practica.
Orice idee este egala cu zero daca ramane doar in imaginatie.
Te-ai putea antrena pentru olimpiada de atletism citind carti despre cum sa alergi?
Cu siguranta cititul ajuta, dar neinsotit de antrenament efectiv, te va face doar un expert in fuga…de tine
Una din metodele de a vedea daca ai o convingere limitativa este sa o pui la indoiala.
Uneori petrecem prea mult timp analizand, cautand acea cunoastere care ne-ar duce mai departe.
Daca in loc de asta am face un pas in directia respectiva, cunoasterea va aparea ca prin minune din afara scenariilor care ne tin pe loc.
Mi se intampla sa uit asta si sa pierd vremea invatand “despre” sau cautand solutii in minte.
Este modul in care am fost educati in scoala.
Invata teoria si apoi fa exercitii.
Intre timp am invatat sa fac exercitii si sa imi construiesc propriile teorii…
Cu un pas incepe totul!
Fa-l!
Foarte bun articol!
Felicitari pentru articol…..foarte bine scris….