Zilele trecute mi-am privit copilul. O privire deschisa la orice. Veselie si bucurie indiferent de situatiile din jur. Aceasta este adevarata noastra natura. Am uitat-o prin definirea a zeci de idei despre ce e bine si ce e rau, a sute de motive pentru care acum ceva nu este in regula si totul ar trebui sa fie altfel. Am acoperit toata aceasta puritate cu ganduri si petrecem prea putin timp in starea de bucurie si gratitudine. Energia vietii ne tine in siguranta si ne protejeaza, dar am uitat asta. Am umplut mintea cu gunoi. Sinele este simplu, noi l-am complicat. As vrea atitudinea copilului meu sa ma insoteasca permanent. Si iata-ma din nou proiectand si considerand ca daca nu sunt ca si copilul meu ceva e in neregula. Asta e omul!
Aprilie 2014