October 16

Inocenta copiilor

Relatia cu parintii

0  comments

Zilele trecute mi-am privit copilul. O privire deschisa la orice. Veselie si bucurie indiferent de situatiile din jur. Aceasta este adevarata noastra natura. Am uitat-o prin definirea a zeci de idei despre ce e bine si ce e rau, a sute de motive pentru care acum ceva  nu este in regula si totul ar trebui sa fie altfel. Am acoperit toata aceasta puritate cu ganduri si petrecem prea putin timp in starea de bucurie si gratitudine. Energia vietii ne tine in siguranta si ne protejeaza, dar am uitat asta. Am umplut mintea cu gunoi. Sinele este simplu, noi l-am complicat. As vrea atitudinea copilului meu sa ma insoteasca permanent. Si iata-ma din nou proiectand si considerand ca daca nu sunt ca si copilul meu ceva e in neregula. Asta e omul!

Aprilie 2014

S-ar putea sa-ti placa si alte articole:

Povestile pe care ni le spunem in pandemie

Stresul este de un real ajutor

Traim realitate sau fictiune?

Spune-mi parerea ta

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}