October 11

Dualitatea constiintei – vina si impacare

Relatii

0  comments

Daca observam ceea ce fac oamenii pentru a avea “constiinta impacata” sau a se simti vinovati, putem observa ca de multe ori faptele nu au nici o legatura cu binele si raul. Cele mai mari atrocitati sunt comise cu o constiinta impacata si invers ne simtim vinovati cand facem bine, daca deviem de la asteptarile celorlalti. De asemenea putem observa constiinta pe mai multe nivele in functie de context: avem o constiinta pentru grupul de prieteni, o constiinta pentru mama, o constiinta pt tata, una pentru biserica, alta pentru locul de munca etc.

In relatii, cateva nevoi fundamentale interactioneaza in moduri complexe: nevoia de apartenenta, nevoia de echilibru intre a da si a primi si nevoia de siguranta prin conventie sociala sau nevoia de ordine. De multe ori aceste nevoi ne limiteaza in deciziile noastre si ne stabilim obiective nu neaparat in concordanta cu ceea ce am dori cu adevarat pentru noi. Totodata aceste nevoi ne fac relatiile sa mearga atunci cand sunt implinite si le fac disfunctionale atunci cand nu sunt implinite. Cand o actiune ne ataca relatiile, atunci simtim vina, iar cand servesc relatiile simtim inocenta. Deoarece sunt mai mult un fenomen social, sentimentele de vina sau inocenta de multe ori ne orbesc in privinta vederii a ceea ce este bine si rau cu adevarat, cu pretul supravieturii in lume.

In functie de nevoi, vina si inocenta se simt in mod diferit. Daca ne referim la apartenenta la grup, atunci posibilitatea excluderii se simte ca vina, iar acceptarea se simte ca inocenta si impacare. Daca ne referim la echilibru dat-primit obligatia se simte ca vina daca primim mai mult decat dam, iar atunci cand dam mai mult decat primim ne simtim liberi si impacati. Cand deviem de la standardele sociale frica de consecinte se simte ca vina, iar respectul acestora ca impacare. Insa alegerile noastre de multe ori se bat cap in cap. Daca servim una din nevoi, probabil nu le servim pe celelalte. De exemplu o mama isi pedepseste copilul pentru incalcarea unei reguli cu o ora de joaca singur in camera lui. Daca l-ar pedepsi intreaga ora, ar fi cu constiinta impacata fata de ordinea sociala. Insa de multe ori ea nu il pedepseste intreaga ora si atunci simte impacare relativ la relatia cu copilul, dar de fapt incalca ordinea sociala. Impacarea cu satisfacerea unei nevoi duce la sentimentul de vinovatie relativ la alta nevoie. Intotdeauna simtim vina si impacare doar ca uneori refuzam sa vedem una din ele. Visul constiintei impacate fara sentimentul de vina este doar o iluzie.

S-ar putea sa-ti placa si alte articole:

Povestile pe care ni le spunem in pandemie

Stresul este de un real ajutor

Traim realitate sau fictiune?

Spune-mi parerea ta

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}