Parintii nostri trebuie acceptati cu totul pentru ca suntem parte din ei. Se spune ca aschia nu sare departe de trunchi. Nimic mai adevarat. Atunci cand incercam sa facem opusul lucrurilor care ne-au deranjat la ei, numite generic “rau”, de fapt respingem existenta lor in noi. Insa toate aceste lucruri respinse, tind sa iasa la suprafata sub diferite alte forme si ajung sa ii afecteze pe cei din jur. Acceptarea cu toata fiinta si eliberarea raului din noi duce la imbunatatirea relatiilor cu cei din jur si la un echilibru interior. Un om dezechilibrat interior va face dezechilibru si in exterior. Dragostea copilului este oarba si din acest motiv uneori poate refuza sa vada partile “rele” mostenite de la parinti sai. Insa atunci le va vedea in ceilalti. Iubeste-ti parintii pentru ca e natural, dar nu te mai raporta la comportamentul lor! Suntem oameni diferiti, fiecare cu alegerile lui! Copilul ranit exista in trecutul fiecaruia, dar prezentul ne ofera alte oportunitati. Luati acest copil in brate si iubiti-l, faceti pace cu el si apoi mergeti mai departe pe drumul vostru separat de influenta parintilor vostri. Iubiti-va mult!
Ianuarie 2014