Acum ceva vreme, in timpul unei ședințe de terapie, mi s-a spus: “nu vrei sa închizi putin ochii si sa respiri?”. A fost una din întrebările care mi-a schimbat complet atitudinea începând cu acel moment. M-am opus cu toata puterea. Cum adica, eu am probleme de rezolvat si tu imi spui sa stau si sa respir? Eram un amestec de agitatie, anxietate si un torent de ganduri imi treceau in permanenta prin cap. Nu stiam ce am nevoie. Aveam nevoie de liniște. Intr-o societate plina de zgomot, a fi in tăcere pare un lucru de nedorit pentru multi dintre noi, dar este exact natura noastra. Daca au loc momente de tăcere intr-o discutie, ne jenam si inventam sporovaieli. Din acea zi am inceput sa iubesc liniștea. Imi place sa stau si sa ascult spațiile dintre cuvinte. Am fost educati sa credem ca e in neregula daca taci, ca suntem nesociabili, dar liniștea este esenta noastra. Ego-ul a luat cu asalt si aceasta reduta. Pascal spunea ca problemele omenirii vin de la faptul ca oamenii nu sunt capabili sa stea intr-o camera singuri. Dar nu stiam ce avem nevoie. Liniștea e indivizibila. Daca o împarti obtii tot liniște la infinit. Este spațiul in care exista cuvintele si zgomotele. Un minut de liniște pe zi este aur. Ne trec peste 6000 de ganduri zilnic prin cap. Macar o reducere la jumătate creează o stare de împăcare de neimaginat, pentru ca nu stim ce ne dorim de multe ori: liniște. O minte linistita, este împăcată cu tot ceea ce exista si deschisa la toate posibilitatile. Cred ca este unul din secretele Fiintei noastre pe care le-am uitat: liniștea. Inchideti astazi câteva minute ochii si stati in liniște.
Mai 2014