“Is this the real life? Or is it just fantasy?” – Freedie Mercury
Merg pe strada…
Sunt cu capul in nori si ma duc spre birou.
Deodata la mare departare il vad pe colegul meu…
E chiar el.
Are 1.80, parul valvoi si tricoul negru…
Incep si ii fac cu mana…
Ma ignora total…
Incep sa ma intreb: “Oare are ceva cu mine?”
Incep sa ma agit si el nimic.
Se apropie incet incet si imi dau seama ca nu e el.
Ti s-a intamplat vreodata sa crezi ca vezi pe cineva?
Si de fapt sa fie o alta persoana?
Si acum nu vorbesc de cazurile in care esti constient de faptul ca ar putea fi altcineva.
Vorbesc chiar de situatiile in care esti sigur ca vezi pe acel cineva cunoscut.
Apoi nu mai ramane decat sa te faci ca nu salutai persoana respectiva:)))
In spatele acestei intamplari, relativ banale sta unul din principiile fundamentale de functionare ale mintii noastre.
Nu vedem direct realitatea.
Incercam sa interpretam pe baza a ceea ce simtim prin intermediul simturilor.
Apoi creierul cauta un raspuns satisfacator la intrebarea: “ce vad acum?”
Reconstruieste o imagine aproximativa a ceea ce vede.
Practic traim un fel de halucinatie continua moment cu moment.
Pe masura ce primim mai multe informatii, avem o noua intelegere asupra a ceea ce se intampla.
Suntem construiti si adaptati pentru a fi cat mai aproape de realitate, insa de multe ori suntem pacaliti de imaginile reconstruite in mintea noastra si le consideram realitatea insasi.
E ca si cum ai confunda harta unui oras cu orasul insusi.
100% din experienta pe care o traim vine din interior prin intermediul gandurilor care interpreteaza ceea ce se afla in exterior.
Asa ca data viitoare cand esti sigur ca vezi ceva, ia in calcul ca o noua intelegere s-ar putea sa iti arate ca te-ai inselat.
Iar o noua intelegere, e intotdeauna la un gand distanta…